UN OM CÂT O ISTORIE. Cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj s-a stins din viață. „Eroii nu mor niciodată!”

UN OM CÂT O ISTORIE. Cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj s-a stins din viață. Eroii nu mor niciodată!
Publicat: 06/12/2023, 17:33
Actualizat: 06/12/2023, 17:39

Sublocotenentul în retragere Ilie Pop, cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj s-a stins miercuri, 6 decembrie, din viață. La 102 ani, Ilie Pop era cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj, el luptând în tranşeele şi pe fronturile din Al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei şi fostei Cehoslovacii.

Acesta a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945” şi a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Sălaj, Ioan Chichişan, a declarat, miercuri, pentru agerpres.ro că în judeţ mai sunt doar trei veterani de război: Victor Mezei, ce va împlini în această lună 100 de ani, Marin Cranta – 97 ani şi Ştefan Balogh – 96 de ani.

„Va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moștenirea sa va continua să ne lumineze calea”

„Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente de tristeţe, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Ilie Pop, din Sălăjeni. A fost nu doar un om deosebit, ci și un erou adevărat. Ne amintim cu respect și admirație de contribuția sa pe câmpul de luptă și de curajul de care a dat dovadă.

Eroii nu mor niciodată! Ilie Pop va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moștenirea sa va continua să ne lumineze calea. Sincere condoleanţe familiei îndoliate”, transmite Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.

Născut în 1921, Ilie Pop era cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj

El a luptat în tranşeele şi pe fronturile din al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei și fostei Cehoslovacii.

Sfârșitul războiului îl găsește în Munții Tatra, de unde mărșăluieşte pe jos, până la Lipova, iar mai apoi e lăsat la vatră, la data de 15 august 1945.

Pentru meritele deosebite din timpul războiului, cât și a celor pe linie de Asociație a Veteranilor de Război, a fost decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945” și a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere, este mesajul postat pe facebook de Instituția Prefectului Județul Sălaj.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României